Istoria egiptului antic

Egiptul antic a fost o veche civilizație din nord-estul Africii, care s-a dezvoltat în zonele joase de-a lungul fluviului Nil, pe suprafața actuală a statului modern Egipt. Civilizația egipteană s-a format în jurul anilor 3150 î.en. , prin unificarea politică a Egiptului de Sus (ce avea ca simbol coroana roșie) și a Egiptului de Jos (ce avea ca simbol coroana albă) sub conducerea primului faraon Menes. Istoria Egiptului antic se împarte într-o serie de regate stabile Vechiul Regat Egiptean, Regatul Mijlociu Egiptean și Noul Regat Egiptean separate prin perioade de instabilitate relativă cunoscute sub numele de perioade intermediare.

Acești factori au impus în mod stringent constituirea statului egiptean (mai întai două state, apoi unul singur). Amandouă regatele au avut de fapt o autonomie în tot timpul domniei faraonilor - prin particularitățile, păstrate cu grijă, ale regimului lor și prin administrațiile separate. Legătura dintre aceste două regate autonome a fost totdeauna faraonul, care era și rege al sudului și al nordului. De altfel la moartea lor, faraonii din imperiul vechi aveau două morminte dintre care unul nu conținea mumia defunctului rege,deci era cenotaf - dar exista un mormant pentru Egiptul de Sud și unul pentru Egiptul de Nord pentru același faraon.
De cate ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea tendința foarte netă să se despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon.
Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care rivaliza cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care a intrat într-o perioadă de declin lent. Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine (canaaniți/hyksoși, libieni, nubieni, asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a treia perioadă intermediară și Perioada tarzie.
Datarea evenimentelor în egiptul antic este încă subiect de cercetare. Datele calen-daristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii. Mai jos este o listă corespunzătoare datelor convenționale egiptene .
I. Perioada predinastică (mileniul al IV-lea î. Hr.) în care se formează 42 de unităţi politice regionale (nome), care în urma unor interacţiuni de ordin militar, politic şi economic se unesc în două mari formaţiuni politice: Egiptul de Sus (la sud) şi Egiptul de Jos (la nord) care la rândul lor se vor uni într-un singur stat egiptean.Triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor, asupra tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele. Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus(Sud), denumită cultura Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscută pentru ceramica de înaltă calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.
De cate ori se produceau răscoale, răzmerițe sau invazii străine, Egiptul avea tendința foarte netă să se despartă iarăși în cele două regate care renășteau fiecare sub alt faraon.
Egiptul a ajuns la apogeul puterii sale în timpul Noului Regat, în perioada Ramesside care rivaliza cu Imperiul Hitit, Imperiul Asirian și Imperiul Mitanni, după care a intrat într-o perioadă de declin lent. Egiptul a fost invadat și cucerit de o succesiune de puteri străine (canaaniți/hyksoși, libieni, nubieni, asirieni, babilonienii, perși, macedoneni și romani), în a treia perioadă intermediară și Perioada tarzie.
Datarea evenimentelor în egiptul antic este încă subiect de cercetare. Datele calen-daristice nu sunt confirmate de nici o dată certă pentru o perioadă de aproximativ trei milenii. Mai jos este o listă corespunzătoare datelor convenționale egiptene .
I. Perioada predinastică (mileniul al IV-lea î. Hr.) în care se formează 42 de unităţi politice regionale (nome), care în urma unor interacţiuni de ordin militar, politic şi economic se unesc în două mari formaţiuni politice: Egiptul de Sus (la sud) şi Egiptul de Jos (la nord) care la rândul lor se vor uni într-un singur stat egiptean.Triburile mici, care trăiau în valea Nilului au dezvoltat o serie de culturi care au demonstrat un control ferm al agriculturii și creșterii animalelor, asupra tehnicilor de olărit și producerii obiectelor personale, cum ar fi pieptenii, brățările și colierele. Cea mai mare dintre aceste culturi timpurii a fost în Egiptul de Sus(Sud), denumită cultura Badari care, probabil, își avea originea în Deșertul de Vest, fiind cunoscută pentru ceramica de înaltă calitate, uneltele de piatră și utilizarea cuprului.
II. Perioada Regatului Timpuriu (cca 3000 – cca 2800 î. Hr., dinastiile I–II). Unificarea Egiptului se face pe timpul regelui Menes, fondatotul dinastiei I, plasând capitala statului în oraşul Memfis. Unitatea Egiptului se consolidează prin crearea unui sistem centralizat de irigare, a unui aparat administrativ central, inventarea şi răspândirea scrierii hieroglifice etc. Această epocă este numită și thinită după numele orașului Thinis, din apropiere de Abydos unde s-au găsit, la sfârșitul veacului al XIX-lea, numeroase obiecte marcate cu cartușul regilor din aceste dinastii. Epoca thinită cuprinde primele două dinastii ale Egiptului .
III. Perioada Regatului Vechi (cca 2800 – cca 2250 î.Hr., dinastiile III–VI). Egiptul devine un stat puternic din punct de vedere economic şi politic. Prosperitatea economică şi stabilitatea economică fac posibilă perfecţionarea sistemului de irigare şi construirea piramidelor faraonilor Kheops, Khefrenos şi Mikerinos, care vor deveni simboluri ale civilizaţiei egiptene.
III. Perioada Regatului Vechi (cca 2800 – cca 2250 î.Hr., dinastiile III–VI). Egiptul devine un stat puternic din punct de vedere economic şi politic. Prosperitatea economică şi stabilitatea economică fac posibilă perfecţionarea sistemului de irigare şi construirea piramidelor faraonilor Kheops, Khefrenos şi Mikerinos, care vor deveni simboluri ale civilizaţiei egiptene.
|
|
|
IV. Prima perioadă intermediară(cca 2250 – cca 2050 î.Hr., dinastiile VII–X). Este o perioadă de disensiuni interne şi de destrămare a statului centralizat. Unul din centrele care va contribui la reunificarea Regatului devine Teba. În jurul anului 2055 î.en., forțele Tebanilor nordice sub Nebhepetre Mentuhotep al II-lea, au învins în cele din urmă conducătorii Herakleopolitanieni, reunind cele două țări și inaugurând o perioadă de renaștere economică și culturală cunoscută sub numele de Regatul Mijlociu.

V. Perioada Regatului Mijlociu (cca 2050 – cca 1700 î.Hr., dinastiile XI–XIII). Se produce reunificarea Regatului şi limitarea puterii şefilor de nome. Egiptul îşi extinde teritoriul, îndeosebi la sud. Capătă răspândire uneltele confecţionate din bronz, apare producţia de sticlă.
VI. A doua perioadă intermediară (cca 1700 – cca 1580 î.Hr., dinastiile XIV–XVII). Statul egiptean îşi pierde unitatea ca urmare a invaziei hiksoşilor, triburi nomade de origine semită, care pătrund din Asia cucerind partea de nord şi de centru a ţării. Cârmuitorii Tebei vor conduce lupta de eliberare care se va termina cu izgonirea hiksoşilor din ţară. În Egiptul de Jos hiksoșii își clădesc un mare oraș fortificat, Avaris, în partea de răsărit a Deltei, unde era adorat zeul Seth, al răului și al dezordinii.Lupta pentru izgonirea hiksoșilor începe de la Teba unde regele de acolo, Kames pornește război contra lor și împotriva sfaturilor primite de la dregătorii săi. Succesorul său, Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hiksoși pe deplin și îi izgonește din Deltă.
Pe de altă parte influențele exercitate de cultura egipteană asupra civilizațiilor mediteraneene apărute mult mai târziu și în strânsă legătură cu Valea Nilului, constituie actualmente obiectul studiilor multor învățați. Aceste studii vor elucida relațiile dintre Egipt și civilizațiile din lumea Mediterană care au avut atât de mult de împrumutat de la țara faraonilor în artă, literatură, religie și filozofie.
VI. A doua perioadă intermediară (cca 1700 – cca 1580 î.Hr., dinastiile XIV–XVII). Statul egiptean îşi pierde unitatea ca urmare a invaziei hiksoşilor, triburi nomade de origine semită, care pătrund din Asia cucerind partea de nord şi de centru a ţării. Cârmuitorii Tebei vor conduce lupta de eliberare care se va termina cu izgonirea hiksoşilor din ţară. În Egiptul de Jos hiksoșii își clădesc un mare oraș fortificat, Avaris, în partea de răsărit a Deltei, unde era adorat zeul Seth, al răului și al dezordinii.Lupta pentru izgonirea hiksoșilor începe de la Teba unde regele de acolo, Kames pornește război contra lor și împotriva sfaturilor primite de la dregătorii săi. Succesorul său, Ahmosis I, este cel care îi învinge pe hiksoși pe deplin și îi izgonește din Deltă.
Pe de altă parte influențele exercitate de cultura egipteană asupra civilizațiilor mediteraneene apărute mult mai târziu și în strânsă legătură cu Valea Nilului, constituie actualmente obiectul studiilor multor învățați. Aceste studii vor elucida relațiile dintre Egipt și civilizațiile din lumea Mediterană care au avut atât de mult de împrumutat de la țara faraonilor în artă, literatură, religie și filozofie.
VII. Perioada Regatului Nou (cca 1580 – cca 1070 î.Hr., dinastiile XVIII–XX). Este perioada de apogeu din istoria civilizaţiei egiptene. Egiptul cucereşte vaste teritorii extinzându-şi frontiera de est până la Eufrat, iar la sud, până la al treilea prag al Nilului. Faraonii depun mari eforturi pentru a menţine în supunere acest întins imperiu în lupta cu Regatul Hitit, iar mai târziu cu aşa-numitele popoare ale mării.
Printre cei mai reprezentativi faraoni ai acestor timpuri sunt celebra femeie-faraon Hatchepsut, Amenhotep III, cel care a înălțat nenumărate temple și palate, Akhenaton, faraonul reformator, și dinastia ramesizilor, cu Ramses II. Ramses II a construit monumente mărețe precum Marele Coridor din templul lui Amon de la Karnak și multe dintre templele de la Abu Simbel, statuile de aici ale faraonului având dimensiuni uriașe. |
VIII.A treia perioadă intermediară (1070 î.Hr.) Egiptul intră într-o nouă perioadă de tranziție, A Treia Perioada Intermediara, care durează până în 712 î.Hr.. Această perioadă este marcată de rivalități interne și de prezența libiană în Egipt. Ea se continuă cu Dinastia XXV kushită (nubiană) și prezența străina în Egipt se accentuează.
IX. Perioada tardivă (cca 1070 – 525 î.Hr., dinastiile XXI–XXVI). O perioadă de tulburări, invazii şi dominaţii străine: libiană, nubiană, asiriană. În timpul dinastiei XXVI, are loc ultima ascensiune a Egiptului, aşa-numita renaştere Saită.
IX. Perioada tardivă (cca 1070 – 525 î.Hr., dinastiile XXI–XXVI). O perioadă de tulburări, invazii şi dominaţii străine: libiană, nubiană, asiriană. În timpul dinastiei XXVI, are loc ultima ascensiune a Egiptului, aşa-numita renaştere Saită.
Ierarhia egiptenilor
Nobili și preoți
Nobili,războinici și preoți
|
Societatea egipteană a fost extrem de stratificată. Fermierii au constituit cea mai mare parte a populației, dar produsele agricole erau deținute direct de către stat, temple sau de o familie nobilă care deținea pământul. Fermierii erau supuși unui sistem de muncă forțată și neplătită impusă de stat pentru executarea unor lucrări la proiecte publice, fiind nevoiți să lucreze la proiectele de irigații sau de construcții. Chiar și așa, și cel mai umil țăran avea dreptul de a adresa petiții vizirului și curții. Artiști și meșteșugari aveau un statut mai înalt decât fermieri, dar și aceștia se aflau sub controlul statului, lucrând în atelierele de lângă temple și plătiți direct de la trezoreria statului. Cărturarii și oficiali formau clasa superioară în Egiptul antic, așa-numita "clasă de kilt alb", cu referire la veșmintele lor de in albit, care reprezentau un semn al rangului lor . Clasa superioară își afișa vizibil statutul lor social în artă și literatură. Nobilimea mai era formată din preoți, medici și ingineri calificați și specialiști în domeniul lor. Sclavia era cunoscută în Egiptul antic, dar amploarea si prevalenta practicii sale sunt neclare.Retrieved 11 December 2007. Sclavii erau utilizați în mare parte ca servitori . Ei puteau să cumpere și să vândă, puteau să-și câștige drumul lor spre libertate sau de noblețe, și, de obicei, erau tratați de medici la locul de muncă. Atât bărbații, cât și femeile aveau dreptul să dețină și să vândă proprietăți, să încheie contracte, să se căsătorească și să divorțeze, să primească moșteniri și să urmărească litigiile în instanță.
Cuplurile căsătorite puteau să dețină proprietăți în comun și să divorțeze printr-un acord care prevedea obligațiile financiare ale soțului pentru soția și copiii săi. Comparativ cu omologii lor din Grecia antică sau Roma, femeile egiptene au avut o gamă mai mare de opțiuni personale și oportunități de realizare. Femei, cum au fost Hatshepsut și Cleopatra, au devenit chiar faraoni, în timp ce altele dețineau puterea în calitate de soțiile divine ale lui Amon. În ciuda acestor libertăți, femeile egiptene nu preluau de multe ori roluri oficiale în administrație, servind doar roluri secundare în temple, și nu au fost la fel de susceptibile de a fi la fel de educate ca si bărbații. |